Ce aşteaptă românii de la România pentru a se întoarce acasă

130

Am subliniat ori de câte ori am avut ocazia importanţa Diasporei româneşti atât în crearea imaginii României peste hotare, dar şi în ceea ce priveşte implicarea tuturor românilor în problemele ţării. Se vehiculează mult mitul întoarcerii în patrie a emigranţilor români şi o demitizare a acestui fenomen este necesară. Cum pot fi convinşi totuşi să revină, deoarece condiţiile actuale nu sunt prea atractive pentru ei?
Din cei aproximativ 3 milioane de români care lucrează în străinătate, conform studiului realizat recent de către Fundaţia Soros România, doar 40% îşi doresc întoarcerea acasă, deşi după alte păreri, nu se speră nici măcar la întoarcerea a 25% dintre aceştia. De ce? În primul rând, nevoile primare ale acestora nu ar fi satisfăcute cu ceea ce Statul român le oferă în prezent.
Dacă ne referim la administraţie, aşteptările românilor din străinătate sunt ca drepturile lor, drepturile omului şi drepturile de cetăţeni ai UE să fie respectate de ţara adoptivă: accesul la justiţie, accesul la educaţie, accesul la asistenţă medicală şi socială, accesul la piaţa muncii sau echivalarea diplomelor şi competenţelor. Ori, deocamdată implicarea Statului român în integrarea Diasporei în ţările adoptive nu prea există. Din păcate, cei plecaţi sunt renegaţi atât de autorităţi cât şi de compatrioţi. Dar, deşi au ales să muncească departe de casă, nu trebuie condamnaţi pentru asta. Tot români au rămas!
Cum arată tabloul României, privită din afară? Infrastructura este asociată cu un dezastru. La 22 de ani de la Revoluţie nu a apărut nicio autostradă adevărată, trenurile circulă tot cu 60 km/h, avioanele sunt “produse de lux”, iar blocajele urbane sunt o “normalitate’’.
Sănătatea este un punct critic al calităţii vieţii în România. Există o lipsă de transparenţă şi o serie de semne de întrebare în ce priveşte: ce asigurări există în România, ce se rambursează sau ce drepturi ai ca cetăţean român în propria ţară. Situaţia dezastruoasă a sistemului sanitar este o barieră puternică în calea deciziei de revenire în România, în special pentru familiile cu copii.
Educaţia este un subiect sensibil în diaspora. Recunoaşterea diplomelor este încă o problemă. Nu este clar cum sprijină Statul român diaspora românească în domeniul educaţiei (cursuri de limbă română?, programe de formare?). Ofertele educaţionale din România nu sunt tentante pentru românii din diasporă, iar educaţia non-formală nu este vizibilă în România.
Multe ţări au strategii clare pentru ca după pensionare, cetăţenii să se repatrieze “cheltuind pensia în ţara de origine” – nu există o astfel de viziune în România. Există o lipsă de vizibilitate privind pensiile aferente anilor deja lucraţi în România – mai multă claritate în această privinţă poate contribui la recâştigarea încrederii în autorităţi.
Emigraţia în masă din ultimii ani îşi arată astăzi ‘’preţul’’ scump pentru România. Bucureştiul şi alte mari oraşe trebuie să facă faţă unor imense costuri sociale şi economice. Satele depopulate din sud şi est se confruntă cu propriile lor tragedii sociale, inclusiv cu frecvenţa redusă la şcoli, cu nivelurile sporite de abuz de credite. Emigraţia “temporară’’ a născut o nouă problemă socială ale cărei efectele abia le percepem: 350.000 de copii din România au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.
Dacă ne referim la elitele româneşti şi la retorica întrebare: Elitele româneşti se vor întoarce? Decizia de revenire în România este de cele mai multe ori o combinaţie între: mediul academic, sistemul de sănătate, asigurările de pensie, oportunităţile în carieră şi familie. Pe un plan secundar, un rol în această decizie joacă: situaţia politică şi mediul de afaceri. Vasta majoritate îşi exprimă dorinţa pentru o asanare morală a clasei politice, eficientizarea birocraţiei guvernamentale şi din mediul academic, precum şi reducerea semnificativă a corupţiei. Sunt deja sute de cazuri de reîntoarcere a expaţilor români, dar se poate face mai mult pe acest palier.
Dan Luca – Bruxelles

Dan LUCA trăieşte în Bruxelles din 1997 şi este în prezent vicepreşedinte PSD Diaspora şi membru în Consiliul Naţional PSD.