Catalonia: Artur Mas anunţă alegeri anticipate în septembrie

176

artur mas

Preşedintele catalan, Artur Mas, a anunţat miercuri organizarea de alegeri regionale anticipate în septembrie, centrate pe problema independenţei Cataloniei faţă de Spania, relatează AFP.

„Vom avea alegeri în toamnă, şi anume pe 27 septembrie 2015”, a declarat Mas, într-o conferinţă de presă, în contextul în care alegerile regionale urmau să fie organizate de principiu la sfârşitul lui 2016.

El a menţionat că a ajuns la un acord în acest sens cu liderul opoziţiei Oriol Junqueras, din cadrul partidului ERC, care susţine „aceeaşi cale” spre independenţă.

Potrivit lui Mas, „climatul politic între părţile care doresc independenţa regiunii, deteriorat în ultima perioadă, a fost depăşit”.

„Decizia finală aparţine poporului catalan”, a subliniat el, apreciind că cei 2,3 milioane de locuitori ai Cataloniei, care au participat în noiembrie la consultarea privind independenţa regiunii, au meritat această opţiune.

La 9 noiembrie, 1,9 milioane de catalani s-au exprimat în favoarea independenţei acestei regiuni de 7,5 milioane de locuitori, în cadrul unei consultări simbolice.