Carpații României – ultimul bastion al naturii virgine din Europa

„Copleșitor și înălțător totodată, nimic din natură nu ne face să simțim o smerenie mai adâncă decât peisajul munților.” (Kofi Annan, diplomat ghanez, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, născ. 1938)

În peisajul paradox al epocii noastre, în care pe de-o parte tânjim după călătorii, dar pe de altă parte ne temem de contaminări dacă ieșim din casă, Munții Carpați conduc detașat în topul destinațiilor de călătorie perfect adaptate cerințelor viitorului. Atât din punct de vedere spațial, fiind situați la o aruncătură de băț de vestul european, cât și temporal, drumul într-acolo durând doar câteva ore, concediul pe meleagurile ultimului bastion al naturii virgine din Europa este o întreprindere perfect fezabilă și la îndemâna aproape oricăruia dintre noi. Iar caracterul de aventură al voiajului nu dispare, căci problema aglomerației pur și simplu nu se pune.

Neatinși de măsurile „civilizatoare”, Carpații atrag iubitorii de libertate prin promisiunea unei odihne active, care contrabalansează privațiunile suferite în izolarea din pandemie. Frumusețea și sălbăticia lor îi farmecă mai ales pe adepții ecoturismului, dispuși să traverseze codrii frecventați de animale de pradă de talie considerabilă (România este țara europeană cu cea mai mare concentrație de populații sălbatice de urși bruni, lupi, capre sălbatice și lincși). Păsările răpitoare sunt de asemenea prezente (vulturul imperial, șoimi, ulii, prepelițe și multe alte specii pe cale de dispariție prin alte părți).

Printr-o acoladă peste timp aproape miraculoasă, tocmai rezistența României la practicile sistematice de amenajare din turismul modern îi conferă acum statut de unicitate, plasând zona în fruntea destinațiilor râvnite pentru sustenabilitate și armonia habitatului silvan tropic (un concept lansat în România, care definește ansamblul condițiilor propice vieții, rezultând din îmbinarea elementelor om și natură într-un areal cu caracter preponderent împădurit).

Lanțul montan carpatin – după Alpi cel mai întins lanț muntos din Europa – traversează șapte țări (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, Serbia și România), dar tronsonul său preponderent se „înfășoară” pe teritoriul românesc. Curbura pe care muntele este silit să o facă aici este urmarea impactului cu plăcile tectonice ale Platformei Ruse. Astfel răsucite, culmile Carpaților se constituie în graniță naturală între cele trei provincii istorice, componente ale României de azi: la exterior avem Moldova și Valahia, iar în interior, cuibărită în „căuș“, Transilvania.

Dinamismul acestei continue reașezări tectonice se reflectă în frecventele mișcări seismice înregistrate mai ales la punctul de curbură din zona Vrancei. Același fenomen dă naștere naștere unei varietăți mari de roci (vulcanice,  șisturi cristaline și depuneri sedimentare), conferind peisajului o diversitate nemaiîntâlnită. A nu se uita nici de zăcămintele naturale, scoase la lumină de aceste convulsii ale crustei pământului!

Aurul din Carpați se exploatează încă din antichitate, gazele naturale sunt o sursă de energie la îndemâna multor gospodării, la fel lignitul, prezent din abundență, zăcămintele metalifere de cele mai diverse tipuri, sarea gemă și multe alte bogății. La ordinea zilei pentru întrebuințări în construcții sunt marmura, calcarul, andezitul, bazaltul, travertinul și alte roci nobile, dar și nisipul și balastul din văile transversale.

Cea mai prețioasă resursă a Carpaților rămâne însă apa, prezentă sub forma numeroaselor râuri care brăzdează versanții munților, dar și prin lacurile glaciare cu limpezimi de cristal și izvoarele cu ape minerale și termale cu efecte tămăduitoare, probate științific încă de pe vremea romanilor (o treime din totalul izvoarelor Europei). La ora actuală, energia multor cursuri de apă este captată în centrale electrice, evident complet nepoluante.

Deși s-au format concomitent cu întregul sistem alpin, Carpații se deosebesc de el. În special marile depresiuni intramontane îi individualizează. Culmile lor nu sunt așa zimțate, având suprafețe întinse, acoperite cu pajiști. Aceasta nu-i împiedică să etaleze nu mai puțin de 12 vârfuri cu înălțimi peste 2.500 m! Aliniate în peisaje maiestuoase, piscurile cu aspect alpin sunt de o frumusețe impresionantă, mai ales pe timp de iarnă!

În partea nordică a Carpaților României se resimt influențe climatice baltice, în vest oceanice, în est dinspre Câmpia Rusă (reci și uscate, iarna), iar în sud mediteraneene. Astfel, călătoria pe meleagurile lor poate fi privită și ca o plimbare prin clima și vegetația întregului continent.

O treime din soiurile de plante specifice Europei crește în România (1.350 tipuri clasificate, din care peste aproape 500 sunt endemice). Vegetația este dispusă pe etaje, într-un mozaic al biodiversității nemaiîntâlnit. Cu ochiul liber se pot observa la baza munților, urcând pe văi, pădurile de foioase (mai ales fagi, pe ca. 250.000 hectare, constituind cel mai mare areal silvic european după Rusia). Ele compun o punte verde, facilitând tranzitul între sudul mediteraneean al Europei și nordul scandinav (element de maximă importanță pentru migrația nestingherită a faunei, de exemplu). Aceștia sunt singurii ultimii și unicii codri seculari intacți ai Europei!

Deasupra zonei de conifere se observă cordonul de culoare închisă al cetinii revigorantelor păduri de conifere, care urcă până la aproximativ 1700 de metri. De acolo în sus domnesc pajiștile apline, cu vegetația lor specifică de jnepeniș, traversate de turmele temerarilor păstori care practică transhumanța din cele mai vechi timpuri, ca mesageri ai culturii populare peste secole. Mai aproape de paradis nu putem fi!

Însă nu este nevoie să fim alpiniști de profesie pentru a descoperi și gusta plăcerile oferite de nestematele Naturii României. Contând cu 14 parcuri naționale și 16 parcuri naturale, țara ne pune la dispoziție destule variante și posibilități de planificat un traseu adaptat puterilor fiecăruia dintre noi. Pentru familii, vacanțele la țară sunt o ocazie binevenită de a experimenta viața în mijlocul naturii, într-o casă țărănească autentică. Pentru amatorii sporturilor de iarnă, stațiunile special amenajate punctează cu garanția căderilor sigure de zăpadă, an de an.

Sezonul drumețiilor începe în martie și se termină în noiembrie. Primele urcușuri ating altitudini moderate, sub 1.800 m. Ne putem bucura acolo de un peisaj unic, cu versanți accidentați, din roci calcaroase, cascade, râuri cu ape învolburate, pâraie șopotitoare și, mai presus de toate – o natură intactă.

Indiferent dacă ne decidem pentru drumeție, cățărare, ciclism montan, rafting, caiac canoe sau alte sporturi în aer liber, nu vom fi dezamăgiți. În Munții Carpați vom descoperi oricând un loc în care să ne dedicăm sportului preferat, în condiții optime. În același timp, putem întâlni sate răsărite parcă de pe altă lume, ferme și stâne rămase în afara timpului, neatinse de civilizația modernă, locuri care parcă abia așteaptă să fie descoperite de noi.

Oamenii de munte trăiesc în armonie cu natura, iar simplitatea și modestia lor sunt renumite. Ca oaspeți, veți fi primiți cu brațele deschise, fără pretenții speciale. Localnicii sunt oameni dintr-o bucată, cumpăniți și drepți. Nu pun preț pe formalisme și nu se așteaptă la vreo recompensă, ci doar la simplitate și căldură sufletească, respect și bună înțelegere.

Peisajul superb, ingeniozitatea construcțiilor, cultura și tradiția populară sunt extrem de bine conservate prin aceste locuri greu accesibile, neatinse de tăvălugul uniformizator al regimurilor politice care s-au succedat la conducerea țării. Ospitalitatea locuitorilor face din această regiune un obiectiv turistic și cultural inegalabil. Vă veți simți probabil mai bine decât în propria casă!

Autor: Gabriela Căluțiu Sonnenberg (Benissa – Spania). Economist, scriitor și jurnalist, promotor de cultură, traducător. Senior Editor în cadrul redacției Occidentul Românesc.

Foto: pixabay.com, wiredforadventure.com