Carnaval în Banatul Montan, cu aceleași conotații ca și cel de la Rio de Janeiro și Veneția
Intrarea în postul Paştelui a fost marcată în satele din Banatul Montan prin ritualuri tradiţionale, cu măşti, alai, muzică şi voie bună. La Slatina Timiş încă se mai păstrează un obicei străvechi, „Alaiul berbecilor”, ce îi are drept protagonişti pe tinerii satului. Sărbătoarea, cunoscută sub numele de „Alaiul berbecilor”, a adunat şi anul acesta suflarea satului. Zecile de participanţi, care conform tradiţiei s-au mascat şi au mers la urat prin sat, fac o gălăgie de nedescris, dansează și primesc în dar de la săteni ouă, slănină, brânza, cârnaţi şi ţuica.
În schimbul lor, femeile rup lâna din blana berbecilor. Cu aceasta lână se afumă adolescenţii pentru a fi virili. Cu toate aceste produse primite de prin sat, seara se face o petrecere la care participa toţi tinerii. Apoi, intra şi ei în Postul Paştelui. Aceasta este perioada în care creştinii trebuie să respecte câteva reguli stricte în ceea ce priveşte mâncarea, băutura şi distracţia.
În comuna Bănia din judeţul Caraş-Severin a avut loc „Nunta Cornilor”, o tradiție care e ultima sărbătoare înaintea Postului Paștelui. Cu exact aceleași conotații ca și carnavalul de la Rio de Janeiro sau cel de la Veneția, locuitorii din Banatul Montan petrec acoperiți cu piei de oaie înaintea începutului primăverii și intrării în cel mai important post creștin din an.
Antropologii spun că această tradiție are rădăcini precreștine. În Banatul Montan, obiceiul e dus mai departe din generație în generație. Întreaga comunitate participă: oamenii poartă măști, deseori grotești, inspirate din animale sau plante. De cele mai multe ori bărbații îmbracă haine femeiești și piei de oaie. Inclusiv „mireasa” nunții, e un bărbat travestit.
Numele sărbătorii provine de la corn, un arbust frecvent întâlnit prin aceste locuri, care este socotit de popor „prost”, pentru că este primul care înfloreşte şi ultimul care rodeşte. „Nunta Cornilor” începe imediat după prânz, când cei mascaţi vin perechi-perechi şi pornesc în alai.