Campania „Noi susţinem Excelența”: Noutăți despre Concursul de poezie și proză scurtă

1

image description

Din Campania „Noi susţinem Excelența” organizată de Occidentul Românesc face parte și un concurs de proză scurtă și poezie la care pot participa atât români din străinătate cât și din România, cu vârsta între 18 – 70 de ani.

Cele mai valoroase lucrări vor fi publicate în diverse publicații iar finaliștii vor fi selecționați de un juriu de specialiști în perioada 01 – 15 iunie 2015.

Premiile constau în bani iar trofeul concursului va fi o vacanță de 7 zile într-o stațiune exotică de pe Coasta Albă (Costa Blanca) din Spania.

Până la data de 16 aprilie 2015 s-au recepționat 207 solicitări de înscriere la concurs, din care:

–          119 respinse pentru că nu au fost respectate cerințele de participare;

–          88 de lucrări vor participa la concurs.

Reamintim celor interesați faptul că ultima zi de înscriere la concursul de proză scurtă și poezie este data de 15 mai 2015, orele 24:00,  iar condițiile de participare sunt:

o   Textele se trimit în perioada15 ianuarie – 15 mai 2015, la adresa de e-mail: redactia@occidentul-romanesc.com

o   Sunt acceptate doar creațiile proprii semnate cu numele real sau cu pseudonim.

o   Fiecare participant poate trimite trei poezii, sau o singură proză scurtă, de maximum patru pagini, însoțite de o fotografie și de CV.

o   Lucrările pot fi numai poezii sau numai proză, exclusiv în limba română, în document word, scara 12, format Times New Roman, A4, la un rând, obligatoriu cu diacritice și fără imagini.

Important: Nerespectarea acestor cerințe duce la eliminarea lucrărilor din concurs!

Nota redacției: Campania „Noi susţinem Excelența”  este organizată de publicația Occidentul Românesc și este susținută financiar de către echipa redacțională OR și JeTT Media Group.

Campania nu face parte din proiecte de finanțare DPRRP sau alte surse externe de finanțare.