Bucharest OnTrack Fest 2020 – „O reușită incredibilă”

6

Bucharest OnTrack Fest 2020 a fost o reușită, date fiind circumstanțele speciale în care acest eveniment a fost organizat pentru a se respecta toate normele de siguranță impuse prin lege pentru participanți.

În mod tradițional, locația aleasă de organizator a fost Academia Titi Aur, care a oferit, atât prin poziția față de București, cât și prin facilitățile proprii, condițiile ideale desfășurării acestui eveniment.

Formula organizatorică sub care s-a desfășurat ediția 2020 a Bucharest OnTrack Fest a fost una specială, prin care la eveniment nu a fost permis accesul publicului, apropiaților sau familiilor participanților.

Pentru a se asigura toate măsurile necesare de prevenție, s-a preferat ca întregul concurs să se defășoare pe parcursul unei singure zile – o adevărată piatră de încercare din punct de vedere logistic -care a inclus astfel antrenamentele libere, calificările și manșele de concurs.

De asemenea, tot la capitolul siguranță trebuie menționat că pe pistă nu a fost posibil accesul a mai mult de șase mașini pe manșă!

Peste 107 concurenți s-au bucurat astfel de o zi superbă, plină de acțiune, pe autodromul Academiei TitiAur, organizarea foarte bună facilitând respectarea programului pentru toate cele șapte categorii de concurs: Off-road (pista de macadam a Academiei), Moto, Classic, Sport, Youngtimer, Electrice și Experți.

De precizat că pentru prima dată, a fost înființată și clasa „Electrice” care s-a bucurat de prezența a șase concurenți, ce au adus la start trei modele diferite: BMW i3, Renault Zoe și Nissan Leaf.

O altă noutate a fost extinderea accesului la categoria „Experți” și pentru mașini moderne, de raliu, circuit, coastă, prototipuri sau monoposturi. Formatul concursului, de tip regularitate pe circuit, punând accent pe îndemînarea pilotului sau a echipajului și mai puțin pe puterea mașinii. Desigur, a fost posibilă și realizarea de echipe, în final fiind trei echipe constituite.

De altfel, autodromul Academiei TitiAur este ideal pentru debutanții în concursurile auto moto, fiind o pistă relativ scurtă care pune în valoare tehnica de pilotaj. În plus, acest format de tip „regularitate” prin care concurentul trebuie să realizeze același timp, sau unul cât mai apropiat, pe fiecare tur este și unul „prietenos” cu mașinile, „bătrânele doamne” de la categoria „Classic” fiind astfel menajate de solicitări extreme.

Bucharest OnTrack Fest este gândit ca un eveniment deschis pentru oricine dorește să-și ducă pasiunea pentru automobil sau motocicletă la un alt nivel. Aici a fost practic permis accesul oricărui pasionat fără restricții. Singura obligație fiind dată de respectarea normelor de siguranță pe pistă și în afara ei.

Din acest motiv cea mai populată categorie a fost „Youngtimer” unde s-au înscris peste 23 de concurenți, în marea lor majoritate, debutanți.

Cea de-a doua ediție a Bucharest OnTrack Fest a fost o reușită incredibilă care a adus împreună oameni pasionati de automobilism și motociclism după o lungă perioadă în care problemele generate de pandemia COVID-19 i-au tinut izolati. Partea competițională a evenimentului s-a desfășurat ca de obicei la ATA, în conditii de siguranță, unde cele șapte categorii au strâns un număr de 107 concurenți care s-au bucurat de o zi superbă!

Noutatea a fost ceremonia de duminică 12 iulie, care s-a desfasurat pe malul lacului Cernica și care a dat posibilitatea participanților să socializeze, în condiții de siguranță, să schimbe păreri despre eveniment și nu in ultimul rând sa admire creațiile artiștilor Alina Manole, Adrian Mitu și Constantin Unguras.

Rețeta a fost una de succes pentru că, dupa cum se știe, Bucharest OnTrack Fest nu este numai despre mașini ci și despre pasiune și frumusețe” a declarat în cadrul festivității de premiere Georgios Ladopoulos – organizatorul evenimentului.

Numărul mare de participanți a generat competiții strânse în fiecare categorie, în final cei mai ambițioși în a fi constanți au câștigat

Parteneri ai evenimentului: JustClassic Motorsport, MOTUL, Alira, Direktcar.ro, MotorClasic&Youngtimer magazin