Brașov: ANL începe procedura de contractare prin credit ipotecar a 78 de apartamente în B-dul Gării
Agenţia Naţională pentru Locuinţe va începe procedura de contractare prin credit ipotecar a 78 de apartamente în B-dul Gării din municipiul Brasov. Aceste apartamente (28 apartamente cu 1 cameră, 42 apartamente cu 2 camere si 8 apartamente cu 3 camere) sunt distribuite într-un bloc cu 2 scări.
De asemenea, blocul va avea două niveluri la subsol, boxe pentru fiecare apartament şi adăpost antiaerian la subsol, centrală de bloc proprie, ghenă şi câte două lifturi pentru fiecare scară, care coboară până la primul nivel de subsol.Toate locuinţele vor fi decomandate, iar la parter va fi amenajată o cameră specială pentru depozitarea bicicletelor şi cărucioarelor.
Preţurile estimative, cu TVA inclus, pentru apartamentele din acest amplasament sunt următoarele:
– apartament cu 1 cameră – 26.500 euro;
– apartament cu 2 camere – 38.000 euro;
– apartament cu 3 camere – 52.000 euro.
La aceste preţuri se adaugă şi costul boxelor de la subsol, estimat la 2.300 euro.
Creditele ipotecare necesare contractării apartamentelor pot fi acordate de către băncile cu care ANL are convenţie de colaborare: BCR, BRD, Raiffeisen Banca pentru Locuinte, Banca Transilvania si Piraeus Bank.
Locuinţele vor fi realizate în termen de doi ani de la data semnării contractelor de construire şi a deschiderii finanţării de către băncile creditoare.
Cei interesaţi pot vizita în perioada următoare expoziţia de prezentare a acestor locuinţe, organizată la sediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din Brasov, Calea Bucuresti, nr 10 A, unde pot obţine mai multe informaţii şi se pot înscrie în vederea contractării. Expoziţia va fi deschisă zilnic, de luni până vineri între orele 9.00 şi 16.00.
Persoanele interesate se pot adresa reprezentantului ANL din Municipiul Braşov, doamna Gabriela Mandai, la numărul de telefon 0724.56.70.58.
Informaţii detaliate privind apartamentele din acest amplasament, precum si procedura de contractare sunt afişate pe website-ul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (www.anl.ro)