Biserici și cetăți – memoria de piatră a Transilvaniei

„România este o țară cu castele medievale, biserici în stil gotic și orașe pline de farmec, cuibărite în miezul unora dintre cele mai enigmatice peisaje ale Europei de Est. Încadrate de minuni geografice cum sunt Munții Carpați și Marea Neagră, codrii săi deși și culmile înzăpezite compun culise ideale pentru folclorul pe care îl emană fiecare regiune în parte.” CAITLIN MORTON, www.allaboutworldheritage.com

Biserici și cetăți – memoria de piatră a Transilvaniei

Pentru început, puțină istorie: în secolul al XII-lea, coloniștii de origine saxonă cunoscuți astăzi sub denumirea de sași ardeleni fondează așezări în zona Transilvaniei, în special în jurul orașului Sibiu, care devine centrul acestei provincii. Bisericile construite de ei funcționează ca simple locașuri de cult până în secolul al XV-lea, când atacurile turcilor și tătarilor îi obligă să schimbe regulile jocului. Nevoiți să facă față năvălitorilor otomani, sașii transformă bisericile în fortărețe. Treptat, cetățile lor se transformă în adevărate citadele, dotate cu ziduri de protecție, turnuri de observație și tuneluri subterane demne de cele mai solide complexe militare. Astăzi ele sunt simbolul luptei lor de rezistență și al dragostei pentru libertate.        

Din capul locului trebuie spus că nicidecum nu avem de-a face aici cu o călătorie motivată militar sau religios. Dimpotrivă, scopul ei rămâne agrementul și destinderea, dar și îmbogățirea spirituală, atât de la îndemână în mijlocul legendarei Transilvanii. Profitând de zborurile directe care leagă Spania cu orașe precum Clujul, Sibiul, Oradea sau Timișoara, avem șansa să aterizăm în timp record direct la fața locului. Circuitul bisericilor fortificate din Transilvania ne așteaptă acolo plin de surprize!

Firește, ar fi nerealist să ne propunem să vizităm toate cele 150 de biserici-cetăți rămase în picioare din cele 300 care au existat inițial. Căci adevărul este că Transilvania este regiunea cu cel mai mare număr de biserici fortificate din secolele XIII – XVI. Din lume!

Putem opta așadar pentru un traseu aleator, deplasându-ne după pofta inimii peste formele de relief molcolm boltite ale regiunii. O putem face fie cu mașina, fie cu motocicleta sau cu bicicleta. De înnoptat se poate oricând prin hotelurile sau prin pensiunile rurale pitorești pe care le întâlnim la tot pasul. Cine dorește mai mult confort, poate alege varianta unuia dintre pachetele turistice bine asortate de agențiile de turism specializate pe acest tip de circuite. Oferta este vastă și adaptată standardelor europene în vigoare.

Deja de din perspectiva avionului, contemplând zona de podiș împădurit care se întinde la picioarele noastre, cuvântul cetate ne vine automat în minte. Flancat din toate părțile de „zidul” natural al semețelor creste carpatine, Transilvania este ea însăși o fortăreață! Așa a fost dintotdeauna, o „insulă” bogată și mănoasă râvnită de cotropitorii musulmani care au asaltat-o, străduindu-se zadarnic să străpungă granițele continentului european. Nimeni alții decât pașnicii locuitori s-au interpus acestor valuri succesive, împiedicându-i pe cotropitori să treacă mai departe spre Occident.

Armele lor au fost construcțiile de apărare eficiente și solide, purtând numele generic de biserici fortificate. Secole de-a rândul, oamenii simpli, țăranii și meșteșugarii, s-au retras în incinta lor ori de câte ori a sunat goarna alarmei, grupându-se strategic și apărându-se îndârjit, cu calm și sânge rece.

După prăpăd, adeseori n-au mai găsit piatră peste piatră din casele și gospodăriile lor. Din rămășițele satelor devastate, cu îngerească răbdare, au reconstruit totul și și-au reluat viața de la capăt, imperturbabili. Destinul lor seamănă leit cu cel al locuitorilor litoralului spaniol al Mediteranei, supuși încă din Antichitate atacurilor maurilor-pirați. Iată cum paralela aceasta istorică ne leagă peste mări și țări de frații noștri întru latinitate și credință!

Să revenim însă la cetățile Transilvaniei, veritabile bijuterii, nu numai arhitectonice. Mai ales valorile imateriale pe care le reprezintă ele, istoria pe care o emană și știința cu care au fost construite sunt motivele includerii lor în anul 1999 în Patrimoniul Cultural Universal (cu accent pe sintagma „cultural” din distincția acordată de UNESCO).

Faimoasele reguli după care se organizau obștile sătești în interiorul acestor bastioane, străjuind astfel cu dârzenie, secole de-a rândul, frontierele Creștinătății europene sunt considerate un bun prețios. Modul de organizare pe timp de asediu a vieții obștești din interiorul acelor cetăți este unic în lume!

Cum perioadele în care se locuia în incinta lor puteau să varieze, mergând de la câteva zile până la luni întregi și chiar ani, era nevoie de mult calm și de disciplină, calități în care sașii ardeleni au ajuns să exceleze. Modul în care se organizau, transpunând la scară mică întregul lor trai obișnuit dinspre afară spre înăuntru, servește până în zilele noastre drept exemplu de conviețuire pașnică, eficientă, ireproșabilă.

În interiorul zidurilor, viața mergea înainte. Familiile erau împărțite pe zone – un fel de mini-cartiere – iar școala și slujba religioasă își continuau activitatea obișnuită. Puse la păstrare pe timp de pace, proviziile asigurau supraviețuirea tuturor. În „cămara” comună a bisericii, fiecare familie avea locul ei rezervat și nimeni nu se atingea de bunurile altora (pedepsele pentru eventuale încălcări erau draconice).

Mecanismul disciplinei de izolare completă a sașilor a funcționat atât de bine încât până și ciuma i-a ocolit! Sibiul – în germană Hermannstadt – a rămas proverbial pentru miracolul de a nu fi înregistrat nicio contaminare în epidemia îngrozitoare din anul 1510.

Și acum să vedem câteva exemple de obiective alese pe sprânceană:

Nestemata cea mai valoroasă din „coroana” bisericilor fortificate transilvane, sediul episcopal din comuna Biertan (germ. Birthälm), a fost concepută de la bun început în forma ei actuală, de cetate cu trei rânduri de ziduri concentrice, șase turnuri de apărare, două bastioane și trei corpuri de clădire (deci nu a fost întărită treptat, ca restul bisericilor). O curiozitate de inginerie timpurie este faptul că toate cele 19 lacăte ale fortificației se încuie și descuie cu una și aceeași cheie. Pentru acele timpuri, era o inovație aproape inimaginabilă, premieră mondială absolută!

Fascinația exercitată de biserica din Biertan se datorează și turnului supranumit „închisoarea căsniciei”, incintă în care se obișnuia testarea seriozității intenției de a divorța a cuplurilor învrăjbite. Timp de două săptămâni, perechea rămânea încuiată acolo, având la dispoziție numai un pat, o masă, o farfurie și un set de tacâmuri (bănuim că nu li se dădea și cuțitul…). Se pare că pe parcursul celor 400 de ani în care a funcționat această temniță, un singur cuplu a rămas neclintit în decizia de a se despărți.

Altă biserică, alte legende: citadela din Axente Sever (germ. Frauendorf) are peste 700 de ani vechime și un farmec vetust comparabil cu cel al Alhambrei. Muzeul de obiecte tradiționale săsești găzduit de ea transpune vizitatorii în atmosfera și cultura minorității germane aproape dispărute de pe teritoriul României actuale (după căderea Cortinei de Fier, majoritatea sașilor ardeleni a emigrat în Germania). O ocazie nesperată de a simți suflul istoriei pe propria piele o au aici cei care se decid să înnopteze într-una din camerele oferite spre închiriere chiar în interiorul cetății  (prețul este în jur de 10 € / noapte). Tentant!

Biserica din orașul Mediaș (germ. Mediasch) contează în schimb cu un întreg oraș coborât parcă din poveste, grupat în jurul turlei marcante, acoperite cu țiglă multicoloră. Potrivit legendei, constructorii își propuseseră inițial să-l facă mai înalt decât vestitul Stephansdom din Viena. Dar Dumnezeu le-a dat o lecție de umilință, făcându-l să se încline, pe măsură ce lucrările înaintau. Așa că s-a oprit la 70 de metri, suficient pentru ca trâmbițașul care dădea alarma să vadă dușmanii de la mare distanță . În cazul în care își rata menirea de „sunător al retragerii”, era pur și simplu împins afară pe geam. Însuși Vald Țepeș (alias Dracula) a fost  întemnițat acolo pentru scurt timp!

Nu departe de orașul major Brașov (germ. Kronstadt), biserica din Hărman (germ. Honigsberg), cu ziduri de până la 12 metri înălțime, a supraviețuit 5 molimi, 4 inundații și 2 incendii, nefiind cucerită niciodată, iar cea din Prejmer (germ. Tartlau) este cea mai mare din Europa de Sud-Est. Zidurile de apărare ale ultimei ating o grosime de 5 metri iar șanțurile cu apă, podurile pe lanțuri, cele 5 turnuri de apărare, capcanele ucigașe și tunelul subteran secret o fac de necucerit. În interiorul ei se găsesc 272 de încăperi care, pe timp de pace, serveau drept depozit pentru provizii. Pe fiecare ușă este scris numărul care corespunde numărului unei case din sat. Familiile își transmiteau cheia acelei uși din tată în fiu. Cu o capacitate de 1600 de persoane, cetatea are dimensiuni deloc neglijabile, inclusiv pentru zilele noastre.

Am prezentat aici doar câteva dintre bisericile fortificate din Transilvania. Fascinația emanată de ele abia începe să depășească granițele țării. Dacă v-am trezit curiozitatea, vă invit să le admirați cu proprii ochi. Până acum, niciun vizitator n-a rămas neatins de farmecul lor!

Autor: Gabriela Căluțiu Sonnenberg (Benissa – Spania). Economist, scriitor și jurnalist, promotor de cultură, traducător. Senior Editor în cadrul redacției Occidentul Românesc.

Foto: pixabay.com