Avocat Ioana Bratuleanu: Executarea silită în Uniunea Europeană (I)

Pe parcursul a trei ediții consecutive voi publica trei articole privind executarea silită pe teritoriul Uniunii Europene. Având în vedere diferențele dintre sistemele legislative care se găsesc pe teritoriul Uniunii Europene și faptul că cititorii publicației sunt interesați în special de procedurile din România și Spania, în prezentul articol voi explica procedura de executare silită pe teritoriul României, urmând ca în edițiile următoare să explic procedura de executare silită pe teritoriul Spaniei și executarea silită pe teritoriul Uniunii Europene în dreptul internațional privat.

Cu caracter general, executarea silită are ca scop realizarea efectivă a unui drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau alt titlu executoriu cum ar fi, cu titlu de exemplu, un act notarial sau titlu de credit etc. Prin procedura executării silite, titularul unui drept numit creditor, poate solicita instanței de judecată sau instituției competente în funcție de statul de executare, obligarea debitorului la îndeplinirea sentinței ori a actului notarial/a titlului executoriu, atunci când acesta refuză îndeplinirea de bună-voie a obligației.

În funcție de statul unde se solicită executarea silită, executarea poate consta, cu titlu de exemplu, în identificarea și scoaterea la licitație a bunurilor obligatului (debitorului), poprirea (reținerea) sumelor obținute din venituri (salarii, dividende, impozite returnate de la stat etc.), poprirea sumelor provenite din exploatarea bunurilor imobile (chirii), amenzi în cazul în care obligația nu poate fi executată decât în natură (încredințarea minorului, stabilirea locuinței ori nerespectarea regimului de vizite) ori desființarea unei construcții etc..

În România, autoritățile competente în materie de executare silită sunt Birourile de executori judecătorești din circumscripția Curții de Apel unde se află imobilul litigios, ori de la domiciliul/sediul debitorului sau unde se află bunurile mobile litigioase.

În ceea ce privește costurile executării silite trebuie avut în vedere faptul că executorii judecătorești percep un onorariu de executare, a cărui minim și maxim este prevăzut de legislația românească în funcție de tipul de executare.

Termenul de prescripție care trebuie avut în vedere pentru solicitarea executării silite este de trei ani de la data la care obligația ar fi trebuit să fie îndeplinită de către debitor.

Procedura începe printr-o cerere de executare silită adresată executorului judecătoresc competent, care va solicita instanței de judecată încuviințarea executării silite, adică acordul instanței de judecată pentru începerea procedurii de executare. Procedura se soluționează în Camera de consiliu, fără citarea părților și poate fi solicitată doar în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive sau pasibile de executare provizorie (cum este cazul de exemplu în materie de familie – măsurile privind minorii) ori în baza unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu (de exemplu înscris autentic notarial, titlu de credit, hotărâri arbitrale sau altele).

În cazurile puțin probabile în care executorul judecătoresc refuză motivat înregistrarea cererii de executare și deschiderea dosarului de executare, încheierea se comunică solicitantului care poate prezenta recurs împotriva acestui act la instanța competentă, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea acesteia. Și instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării dacă spre exemplu, autoritatea sesizată cu cererea nu este competentă pentru a executa titlul executoriu, dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale privind creanța certă, lichidă și exigibilă ori alte motive pentru care titlul nu poate fi dus la îndeplinire prin executare silită.

Odată încuviințată executarea, cererea se transmite către debitor și se începe căutarea bunurilor și veniturilor acestuia, în funcție de solicitările exprimate în cerere. În acest moment, debitorul care este de acord cu cererea de executare, poate solicita încheierea unui acord de executare care va fi comunicat creditorului și care poate fi acceptat sau nu, depinzând de creditor.

Însă debitorul care nu este de acord cu executarea silită nu este lipsit de apărare în cadrul acestei proceduri, ci poate formula contestație la executare împotriva titlului executoriu (de exemplu pentru a lămuri înțelesul sau aplicarea acestuia – în cazul prescripției) ori împotriva actelor de executare propriu-zise (dacă e suficientă reținerea veniturilor și nu e necesară reținerea altor venituri ori nu sunt îndeplinite condițiile pentru urmărirea imobilului etc.).

Așadar, obligatul poate prezenta la instanța de judecată contestație la executare în termenul de 15 (cincisprezece) zile de la data la care a luat cunoștință de actul de executare sau de la data la care a luat cunoștință de comunicarea privind reținerea veniturilor sau a a altor sume de bani ori de la data la care a primit somația de plată sau a luat cunoștință de primul act de executare.

Odată primită cererea de contestație la executare depusă de către debitor, instanța de judecată o va comunica creditorului care va trebui să răspundă, iar părțile vor fi citate la instanța de judecată pentru procesul la care fiecare parte își va susține apărarea. Dacă instanța competentă admite contestația la executare, aceasta va dispune, după caz, anularea actului de executare sau modificarea acestuia, încetarea executării silite ori lămurirea titlului executoriu.

Dacă se respinge contestația la executare, contestatorul va fi obligat, dacă așa solicită debitorul, la plata de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, la plata cheltuielilor de judecată, eventual și la plata unei amenzi în cazul în care se dovedește contestația a fi doar o întârziere cu rea credință la ducerea la îndeplinire a executării.

Dacă executarea silită este continuată, în momentul identificării bunurilor/veniturilor, se va recupera atât datoria principală, cât și onorariul avocatului care v-a reprezentat, precum și onorariul achitat executorului judecătoresc. Sumele care nu erau exigibile la data începerii executării, care provin din același titlu de executare și care pe parcursul executării au devenit exigibile (cum este cazul pensiei alimentare care se achită lunar), pot fi introduse în procedura de executare în curs, actualizându-se astfel suma reclamată.

Există o serie de bunuri și proprietăți exceptate de la executarea silită prin lege, adică creditorul nu poate solicita scoaterea acestora la licitație spre exemplu. Acestea sunt bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului și familiei sale și obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de același fel; obiectele indispensabile persoanelor cu handicap și cele destinate îngrijirii bolnavilor; alimentele necesare debitorului și familiei sale timp de trei luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obținerii mijloacelor de subzistență și furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă; combustibilul necesar debitorului și familiei sale socotit pentru trei luni de iarnă, scrisorile, fotografiile și tablourile personale sau de familie.

În ceea ce privește executarea veniturilor bănești, prin lege sunt stabilite limite în executarea acestora. Astfel, salariile și alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite  până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii sau până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel. Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum.

Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensația acordată salariaților în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziții legale, precum și sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligație de întreținere și despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel și doar în limita a jumătate din cuantumul acestora.

Alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.

Dacă sunteți debitor într-o procedură de executare în care s-a solicitat executarea creanțelor pe teritoriul României unde nu aveți bunuri de executat și vă aflați în Spania unde obțineți venituri, trebuie să aveți în vedere că faptul că reședința în alt stat nu vă salvează de la executare, creanțele datorate în România putând fi executate în alt stat, astfel cum voi explica în articolele următoare.

Autor: Avocat Ioana Bratuleanu (Madrid) – Colaborator voluntar la Occidentul Românesc

Avocat ICAM specializat în Drept internațional

Telefon 0034.642.308.360

Web: www.brilawabogados.es

E-mail: secretaria@brilawabogados.es