Asociația “Salvează o inimă”: Viața Elenei depinde de noi

147

Elena Antoneac [640x480]

Elena Antoneac nu a împlinit încă 3 anișori, însă viața a pus-o la mari încercări încă de la prima respirație. Bucuria pe care au trăit-o părinții la nașterea micuței a fost repede umbrită de o veste cumplită pe care au primit-o de la medici, care au diagnosticat-o pe Elena cu stenoză valvulară pulmonară şi o mulţime de alte complicaţii.
După ce a fost mai întâi internată la Iași, după care la Târgu Mureș, Elena împreună cu mama sa au mers în Germania, unde a fost operată pe cord deschis. După operație, au urmat dese controale cu fetița în București, unde medicii specialiștii i-au pus următoarele diagnostice: traspoziție de vase mari necorectată, DSV larg de 13 mm, DSA de 10 mm, stenoză pulmonară severă, anastomoză cavo-pulmonară tip Glenn. Vestea primită de la medicii români i-au bulversat foarte tare pe părinți, iar singura șansă de a trăi a rămas reîntoarcerea în Germania, pentru o intervenție chirugicală la Bad Oeynhausen – Hope for the children, care costă 1.500 de euro (inclusiv transportul și cazarea). După operație, fetița mai are nevoie de o serie de controale si analize post-operatorii, suma totală ridicându-se la 20.000 de lei.
“Trăim un coșmar, numai o mamă știe ce e în sufletul ei când copilul ei suferă. Mi-aș da și viața doar ca să știu că fetița noastră să fie bine și sănătoasă. Avem mare nevoie de ajutorul oamenilor și sperăm din tot sufletul ca soarele să răsară și în casă noastră”, declară, cu ochii plini de lacrimi, mama Elenei.
În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat de urgență o campanie de strângere de fonduri, ce-o vor ajuta pe Elena să trăiască. Donațiile pot fi realizate pe platforma de donații online a Asociației, https://salveazaoinima.ro/campaigns/elena-antoneac/  sau în conturile bancare RO68BRDE070SV30966000700 (RON), RO30BRDE070SV36526800700 (EURO), RO21BRDE070SV3652980700 (USD), deschise pe numele tatălui, Dan Antoneac.
“După finalizarea cu succes a ultimelor două campanii, pe care l-am avut chiar la început de an cu micuții Eduard Suditu și Andrei Grigoras – reușind într-un timp record să strângem banii pentru ambele cazuri – ne dorim din toată inima s-o ajutăm pe această minunată fetiță. Am ținut-o în brațe, mi-a zâmbit din clipa în care am intrat pe ușa lor până am plecat și mi-a mărturisit că dorința ei cea mai mare este să-și vadă părinții fericiți, să nu-i mai vadă triști. Apelez la sensibilitatea românilor și la dorința lor de a ajuta!”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună

Persoană de contact
Vlad Plăcintă
Președinte
Asociația “Salvează o inimă”
0752753540

Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication