Angajații români au printre cele mai mici salarii din Europa
România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană, după Bulgaria, în clasamentul statelor în funcţie de nivelul salariului minim, potrivit datelor Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. Dacă un angajat român plătit la nivelul minim primeşte câte 235 de euro brut pe lună (adică 175 de euro net), în Belgia cel mai prost plătit salariat primeşte câte 1.500 de euro pe lună, iar în Germania – ţară care a reglementat anul acesta salariul minim -, nivelul este de 1.473 de euro brut pe lună.
Guvernul condus de Dacian Cioloş trebuie să decidă în următoarele patru zile dacă salariul minim pe economie va creşte începând de anul viitor de la valoarea actuală de 1.050 de lei brut pe lună (235 de euro) la 1.200 de lei brut pe lună (cca. 270 de euro), aşa cum rămăsese stabilit încă de pe timpul guvernării conduse de Victor Ponta, relatează zf.ro.
La finalul săptămânii trecute, ministrul muncii Ana Costea şi ministrul finanţelor Anca Dragu au avut o întâlnire informală pe tema majorării salariului minim cu liderii sindicatelor şi cu cei ai patronatelor, iar o decizie în acest sens va fi luată până pe 31 decembrie, după ce va avea loc o întâlnire similară.
În Spania, salariul minim este de circa 760 de euro pe lună, în timp ce în Polonia – ţară care reuşeşte să atragă încă investiţii în detrimentul României -, deşi are costuri mai mari cu forţa de muncă – salariul minim este de 410 euro pe lună.
Doar în Bulgaria salariul minim este mai mic decât în România, fiind de 184 de euro brut pe lună la începutul acestui an şi de circa 200 de euro în prezent.
În prezent, în România, o treime dintre cei 4,5 milioane de salariaţi din economie câştigă salariul minim pe economie.