Acuzații de corupție în Ambasada României din Italia – Procurorii DNA la Roma
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au anunțat, printr-un comunicat, că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, față de doi angajați ai Ministerului de Externe.
Este vorba de fostul administrator de la Accademia di Romania, Nelu Bițică și soția acestuia, Gabriela Bițică, șefă la Biroul Financiar din Ambasadă, practic a doua în importanță după Ambasadoare.
Soții Bițică, în cârdășie, pretindeau de la furnizorii de servicii mită de 10% din valoarea lucrărilor. Procurorii DNA au fost sesizați cu privire la un singur act de corupție, dar este greu de crezut că a fost și singurul act de corupție din Instituția patronată de Excelența Sa, Dana Manuela Constantinescu.
Gabriela Bițică a fost retrasă de la post anul trecut, înainte de alegeri, după ce a fost depus denunțul la procurorii anticorupție.
Iată ce spune Direcția Națională Anticorupție în comunicatul din 22 septembrie 2015, nr. 1496/VIII/3:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, față de inculpații:
BIȚICĂ NELU, șef birou administrativ la Accademia di România de la Roma (centru cultural aflat în gestiunea Ministerului Afacerilor Externe), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită și
BIȚICĂ GABRIELA, economist la Biroul Financiar din cadrul Ambasadei României de la Roma, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
În ordonanțele de dispunere a controlului judiciar se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2012 – iulie 2013, inculpații Bițică Nelu și Bițică Gabriela, în calitate de angajați ai Ministerului Afacerilor Externe, au pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale sume de bani și un autoturism, reprezentând 10% din valoarea lucrărilor atribuite de ambasadă către firma acestora și au primit efectiv de la aceștia suma de 13.300 de euro.
Primirea sumei respective de bani, de către inculpații Bițică Nelu și Bițică Gabriela, s-a făcut în mai multe etape în perioada noiembrie 2012 – martie 2013, în orașul Roma din Italia, cu excepția sumei de 1.450 de euro pe care soții Bițică au primit-o la București printr-un intermediar.
Societatea respectivă a derulat mai multe contracte de lucrări cu Accademia di Romania din Roma.
Inculpații au pretins și primit suma respectivă de bani pentru ca, în executarea atribuțiilor de serviciu, să atribuie în mod preferențial contracte și pentru a îndeplini acte astfel încât firma privată să beneficieze de toate verificările și aprobările necesare achitării sumelor solicitate în contul lucrărilor efectuate.
Societatea comercială a colaborat cu Accademia di Romania din Roma și, în luna iulie 2013, a prezentat un deviz de efectuare a unor reparații a 12 spații din incinta academiei în sumă inițială de 19.300 euro. Bițică Nelu a solicitat ca, pe devizul prezentat pentru procedura de selectare în scopul atribuirii altor lucrări, cunoscând că o altă firmă propusese un preț de 25.000 euro, oferta să fie suplimentată cu 5.000 euro. Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de supraevaluare cu 5.000 de euro a devizului prezentat inițial, Bițică Nelu a produs în dauna Ministerului Afacerilor Externe din România un prejudiciu material de 5.000 euro.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Comunicat DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
Sursa: Gazeta Românească / Italia
http://www.gazetaromaneasca.com/