Prin lansarea noii sale cărţi, Dan Luca face un apel românilor la implicarea în proiectul european

16

poza-BXL-04122013-1

Pe 4 decembrie 2013, Parlamentul European de la Bruxelles a fost gazda lansării europene a cărţii ˝European Union: Views from Brussels˝, scrisă de Dan Luca.

Prezent la lansare, Hannes SWOBODA, preşedintele Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, s-a arãtat încântat sã semneze prefaţa acestei cãrţi. „Pentru alegerile europene din 2014, va fi important ca informarea şi comunicarea sã funcţioneze în ambele sensuri, de la stat membru la instituţiile UE şi de la Bruxelles la Bucureşti, Baia Mare, Timisoara şi Iaşi. Prin urmare, salut faptul că Dan Luca, cu aceastã colecţie de articole, îşi propune a reduce decalajul între Europa şi ţara sa de origine, România”, preciza liderul european.

Criza pe care o trăim ne face să fim mai pragmatici şi să calculăm cu exactitate ce soluţii avem. ˝De 16 ani, de când lucrez în Bruxelles-ul european, am simţit dorinţa să comunic cu cei din România şi astfel am structurat cele douã cărţi publicate în 2003 şi 2009 ! Prin această nouă carte, în limba engleză, doresc să dau un semnal, aici în capitala Europei, că România are idei, le prezintă partenerilor europeni şi se va conecta mai mult în a propune soluţii pentru viitor˝, preciza autorul cărţii.

Materialul cuprins în cartea ˝European Union: Views from Brussels˝ este o reflectare a ideilor care au fost publicate pe blog (www.casaeuropei.blogspot.com), la data respectivã, menţinând un „parfum” al perioadei în care acestea au fost scrise (2009-2013). Masa critică editorială este prezentată cronologic, existând totuşi o segmentare pe anumite teme abordate: cetăţenia europeană, comunicarea europeană, viitorul instituţiilor europene, educaţia europeană sau România în EU.

Autorul a ales să lanseze cartea în 3 locaţii distincte: Bucureşti (15 octombrie, la SNSPA, unde este cadru didactic asociat), Cluj-Napoca (8 noiembrie, la Facultatea de Studii Europene, unde a finalizat doctoratul) şi la Bruxelles (4 decembrie, în Parlamentul European).

Pe această cale mulțumim Qual Media Group pentru publicarea acestei cărţi şi pentru profesionalismul echipei.