2012 – 2013: Se alege grâul de neghină…

Ce repede au trecut zilele! Mereu aceeaşi banală constatare. Tipizate, gesturile de început de an se înşiruie în faţa noastră pe-acelaşi drum ştiut, parcă luându-ne-o pe dinainte. Abia apucăm să ţinem pasul cu propria devenire. Agăţăm un calendar nou la perete, scoatem bradul din casă. În locul fişierului intitulat 2012, inaugurăm în calculator unul nou, 2013. Cu siguranţă se vor ivi destule evenimente, care să merite trecute acolo, încărcându-ne biblioteca virtuală cu mirările mereu aceleiaşi aventuri a cunoaşterii. A noastră, de sine, chiar dacă probabil că vom scrie despre cu totul altceva. Aparent. S-a banalizat așa de mult truismul ”zboară timpul!” încât îmi blochează toate sinapsele responsabile cu mirarea din pragul Anului Nou. De-mi vine să iau literalmente în serios spaniolescul Noche Buena, care, surprinzător, desemnează de fapt Seara din Ajunul Crăciunului și nu, așa cum ar părea la prima vedere, un simplu îndemn la somn ușor. Mă ademeneşte gândul de a mă odihni în brațele lui Moș Ene, sau mai bine zis ale lui Moș Crăciun. Dar stai puțin! Dacă pierd ceva? Păi n-ar fi păcat? Oricum, vorbind de păcate, dacă e să le țină cineva șirul, mai degrabă cu spovedania dinainte de Paști fac casă bună, nu acum, când Vestitorul de-abia se naște. Dar cum necum, în hărmălaia pestriță dintre ”noaptea bună” și ”noaptea bătrână” ne cuprinde pe toți inexplicabilul imbold de a face bine, de a ne ferici aproapele. Ne întrecem în zâmbete, mese festive și cadouri, care mai de care mai frumos ambalate. Până și cățelul cerșetorului din fața magazinului alimentar primește în mod excepțional un os de ros sau o păturică veche, că tot e frig afară. De ce nu? Bine aşa! Poate primim şi noi ceva, de undeva, ne zicem în gând. Decembrie e luna superstițiilor, apogeul jocurilor de noroc, paradisul adepţilor sfârşitului – pardon, sfârşiturilor – de lume.

2013 ne face cu ochiul, şmecher. Să fie oare cifră cu ghinion ? Pentru cine-i superstiţios, poate, dar nu pentru noi. În definitiv, anul începe cu o « Noche Buena » şi continuă cu « Noche Vieja » (Revelion, nu „noapte bătrână”). De ce să nu continue tot aşa? Bătrână să ne fie cel mult ţuica pe la mese, că de îmbătrânit n-avem nici timp nici chef acum! Merită sperat mai departe, chiar dacă poate nu ne-a „tocat” (tocar – a atinge, a veni rândul) lozul cel mare şi gras. El Gordo (grăsanul, dar nu cel cu şorice!), cel mai vestit şi mai mare câştig de loterie din lume, se extrage înainte de Crăciun. O armată întreagă de entuziaşti de pe tot mapamondul participă la acest joc, care se celebrează doar în Spania, o singură dată pe an. Dar nu toţi înţeleg mecanismul ciudat prin care se desemnează câştigătorii. Spectacolul ce transmite în direct la televizor şi durează o jumătate de zi. Pentru mulţi dintre noi, deşi trăim în Spania de ani şi ani, procedura complicată este un mister. Cu voia Dumneavoastră, celor care poate încă nu au pătruns această taină, le fac şi eu un mic cadou, ridicând vălul şi lăsând să intre… lumina. Descriu aici succint Loteria de Navidad; luaţi-o pe post de cadou de Sărbători din partea mea. Poate că aşa ne vom trezi în anul cel nou nu doar mai bogaţi şi mai fericiţi, ci şi mai deştepţi. Asistaţi de comisia special întrunită, copiii unui colegiu din Madrid extrag din urnă bilelele cu numerele câştigătoare şi, arătându-le publicului, citesc ce scrie pe ele, îngânând un cântecel. După fiecare număr extras, alt copil se dedică extragerii dintr-o urnă separată a unei bile secunde. Este cea pe care stă scris cât de mare este premiul atribuit numărului anterior menţionat. Aşa se face că te poţi bucura prea devreme, pentru a afla mai apoi că nu ai câştigat mai nimic. Sau poate totuşi…

Toate numerele vândute, oricât de lungi ar fi ele, au o bilă; una şi numai una, pe care sunt înscrise complet. Cum fericiţii câştigători sunt numeroşi, covârşitor de multe numere trebuie extrase, drept pentru care emisunea durează ore-n şir. Cântarea Cântărilor derutează neavizaţii, punându-ne în dificultate când e să să explicăm musafirilor ce balamuc mai e şi ăsta. Indiferent dacă vocea cristalină ne-a anunţat în acest an mil Euros, cien millones, sau a rămas tăcută, rămâne de văzut cine e mai câştigat şi cine râde la urmă. Dar aceasta nu putem afla decât trecând pragul Anului Nou, la nevoie ajutaţi şi de douăsprezece boabe de struguri norocoşi, pe care le înghiţim simultan cu bătăile clopotului de la Puerta del Sol, ca să nu … înghiţim în sec. Puţină încredere se cere totuşi şi din partea noastră, când trecem pragul. La nevoie, o stimulăm cu un pahar de şampanie – cât mai seacă, brut, dacă se poate. Ce Dumnezeu, că doar n-o fi foc?! Curaj, găină, că te tai! Anul acesta, mi-am luat un loz cu trei zerouri la capăt, ca să-l ţin minte mai uşor, pentru că cifrele nu sunt pasiunea mea. Prefer literele şi, mai presus de toate, cuvintele. Cu cifre nu pot exprima sentimente. De bună seamă că a avut dreptate cel care-a zis că iubirea nu se cumpără cu bani, din moment ce banii se… numără.

Sper că nu v-am plictist cu explicaţia mecanismului de extragere a lozului celui mare. Luaţi-o drept cadou din partea mea de Reyes Magos. Craii de la Răsărit, căci despre ei este vorba aici, au fost motivul scandalizării mele pe la începutul descălecării pe meleaguri iberice. Între timp mi-a mai trecut supărarea. La o adică, e de bine dacă se aşteaptă până pe 6 ianuarie cu cadourile. De-abia avem timp să adunăm, cumpărăm, tricotăm şi decupăm surprizele pentru cei dragi. Iar în cazul în care am fost plecaţi de Sărbători în România, ne prinde bine o ocazie ca aceasta, ca să ne mai alintăm şi noi în voie, fără obligaţia de a-i ferici pe alţii. Îmi rezervasem în gând pentru mai târziu ocazia de a trage linie sub anul care a trecut şi de a-mi îndrepta gândurile spre viitor. Din păcate, termenul limită e mereu mai grăbit decât noi. Dar tot îmi face plăcere sa mă-ntreb chiar şi numai pentru mine ce fel de an am avut, aşa că vă fac părtaşi cu dragă inimă la reflecţiile mele. Nu vă speriaţi, sunt scurte! Ne place sau nu, bilanţul este o idee foarte bună, care ne ajută şi pe noi să vedem mai limpede. Dar cum să debitezi ceva general valabil? Doar e lucru ştiut că fiecare dintre noi trăieşte altfel de la an la an, chiar dacă suntem cu toţii concomitenţi. Deunăzi, la o masă de restaurant, comesenii noștri se plângeau de anul care a trecut, zicând ca le-a adus ghinion pe toate planurile. Spontan, am simţit compasiune, dar şi o uşoară satisfacţie, fără rea voinţă. Ştiu cum este, când toate merg anapoda.  Dar anul meu n-a fost rău deloc. Comparativ cu anii precedenţi, am avut mai puţine neplăceri în mai toate domeniile importante. Sănătatea, finanţele, călătoriile, familia şi prietenii nu au făcut salturi calitative mari, dar şi-au consolidat poziţiile, dând semne de stabilitate. Poate şi pentru că pretenţiile noastre n-au mai fost aşa mari. Dacă dau crezare ştirilor, situaţia generală este în curs de înrăutăţire, aşa că nu pot decât să mă bucur dacă la noi se menţine nivelul constant. Pe măsură ce trece vremea, în ciuda neplăcerilor inerente avansării în timp, e un adevărat deliciu să constaţi cum se alege grâul de neghină în vieţile noastre, fără să mai fie nevoie de un efort explicit. De parcă undeva, sus s-ar decide cu înţelepciune cine merită să rămână în cercul nostru şi cine e mai bine să se estompeze în fundal. Sau ce fel de obiecte şi mărfuri ne sunt cu adevărat necesare, respectiv care dintre ele chiar nu ne trebuie deloc, ce fel de alimente ne fac bine etc. Nici noi nu mai suferim așa de tare ca înainte, dacă nu iese vreo combinaţie. Am crescut, știm de pe acum că în viitorul apropiat se va ivi altceva, care-i va lua locul. E o desfătare, pentru că abia acum constatăm cât timp cheltuiam inutil pentru lucruri care de fapt nici măcar nu ne interesau.

Pentru mine rămân sfinte şi la mare preţ: scrisul – cât mai sincer şi mai inspirat, care să-ndemne la reflecţie şi să trezească un zâmbet optimist pe buze; natura, în toate faţetele ei; ritualurile zilnice, care par mici, dar întreţin căldura din inimile noastre, făcându-ne să ţinem aproape şi să ne îngrijim unii de alţii. Mă dau în vânt după vorbe frumoase, spuse răspicat, nu cu umor sarcastic sau cu săgeţi ascunse printre rânduri. Îmi place muzica bună, hrana cu gust, oamenii deştepți şi verticali, care nu au nevoie să-mi joace o piesă de teatru ieftin doar ca să facă o impresie bună. Oameni pe care nu-i interesează să mă schimbe, decât dacă este în intersul meu personal. Anul care a trecut a fost plin de astfel de lucruri şi de astfel de oameni. Nu ştiu dacă ele au venit la mine pentru că le-am ţinut uşa deschisă, sau am avut pur şi simplu noroc de un an bun. Dar sunt infinit recunoscătoare şi nu aştept nimic mai mult decat acelaşi rezultat şi de la anul care vine. Să dea Domnul să putem construi pe fundamentul acesta frumos, în aceeaşi direcţie, mereu pe un plan superior, dar cu premise identice! Mulţumesc tuturor celor care fac parte din acest tablou armonios şi sper să vă am alături şi în anii care vor veni!

Gabriela Căluţiu Sonnenberg

Benissa, decembrie 2012 – ianuarie 2013

 

 

 

Citește și