12 Octombrie: Ziua Naţională a Spaniei

La mulţi ani, Spania!

La 12 octombrie 1492, Cristofor Columb descoperea America, punând bazele unei legături ce avea să se dezvolte rapid între europeni şi populaţia indigenă din noul teritoriu. A fost prima călătorie finanţată pe Atlantic a lui Cristofor Columb, spre Lumea Nouă. Ferdinand al V-lea, regele Castiliei şi regina Isabella au fost de acord să sponsorizeze expediţia. Contractul semnat menţiona că navigatorul devenea vicerege asupra tuturor teritoriilor descoperite şi în plus i se acorda o zecime din toate metalele preţioase descoperite sub jurisdicţia sa. Tot atunci, Spania începea procesul de colonizare în emisfera vestică, ajungând, după trei secole, un mare imperiu care cuprindea America Centrală, o bună  parte din America de Sud şi Mexic.

Chiar dacă de-a lungul secolului al XIX-lea, Spania a pierdut treptat coloniile sale din America în urma unor mişcări de independenţă, culminând cu Războiul Spaniol-American, 12 octombrie a rămas în istoria ţării ca un moment a cărui importanţă şi al cărui impact asupra evoluţiei naţiunii sunt de netăgăduit. Astfel, la fiecare 12 octombrie, spaniolii se îmbracă în haine de sărbătoare pentru a celebra cum se cuvine ceea ce ei numesc «Día de la Hispanidad» (Ziua Hispanităţii), Ziua Naţională a Spaniei. Ceremonia de comemorare a descoperirii Americii constă într-o paradă militară ce are loc de regulă în Madrid, capitala ţării, ceremonie prezidată de Regele Spaniei şi de Preşedintele Guvernului spaniol. În fiecare an de Ziua Naţională a Spaniei, Forţele Armate oferă demonstraţii aviatice impresionante celor veniţi să asiste la paradă.

Despre Spania: Regatul Spaniei este o ţară situată în sud-vestul Europei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia şi Gibraltar. În nord-est se învecinează cu Franţa şi Andora de-a lungul Munţilor Pirinei. După sfârşitul regimului Franco, Spania a devenit o monarhie constituţională în 1978, când o nouă constituţie a fost adoptată. Spania este o monarhie constituţională, cu o monarhie ereditară şi cu un parlament bicameral, Cortes sau Ansamblul Naţional. Puterea executivă constă din Consiliul de Miniştri prezidat de Preşedintele Guvernului (asemănător unui prim ministru), propus de monarh şi ales de către Ansamblul Naţional după alegerile legislative.

Puterea legislativă este formată din Congresul Deputaţilor (Congreso de los Diputados) cu 350 de membri, aleşi prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentare proporţională, destinaţi să servească timp de patru ani şi un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din aleşi direcţi pe baza votului popular şi ceilalţi 51 trimişi de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani. Teritoriul de bază al Spaniei este dominat de platouri înalte şi de lanţuri muntoase precum Pirineii şi Sierra Nevada. Din acești munţi izvorăsc mai multe râuri importante, precum Tagus, Ebro, Duero, Guadiana şi Guadalquivir. De-a lungul coastelor se găsesc câmpii aluvionare, din care cea mai mare este Guadalquivir în Andaluzia. Spania se învecinează la est cu Marea Mediterană (conţinând Insulele Baleare), iar la vest cu Oceanul Atlantic, unde se găsesc, pe coasta Africană, Insulele Canare.

Clima Spaniei este în principal temperată şi mediteraneană; există veri calde în interior, mai degrabă cu condiţii moderate şi înnorate pe coastă. Iernile sunt înnorate şi reci în interior, regiunile de pe coastă fiind relativ temperate. Economia capitalistă mixtă a Spaniei suportă un PIB care pe o bază per capital reprezintă 80% din cel al economiilor vest-europene. Guvernul său de centru-dreapta a lucrat cu succes pentru a câştiga aderarea la primul grup de ţări ce au lansat moneda unică europeană pe 1 ianuarie 1999. Spania este o ţară aconfesională, adică nu are o religie naţională, libertatea religioasă fiind garantată de Constituţie. Catolicismul este religia predominantă în Spania. Un procent de 79.4 % din populaţie se declară de religie catolică, conform unui studiu al Centrului de Investigaţii Sociale realizat în anul 2015. După catolici, agnosticii şi ateii reprezintă 17% din populaţia ţării, alte religii minoritare reprezentând 2.3% din populaţie. După numărul de membri, a doua religie este cea musulmană.

Scurt istoric al relațiilor diplomatice bilaterale româno – spaniole
La 12 aprilie 1880, Spania a recunoscut independenţa de stat a României. Relaţiile diplomatice între România şi Spania au fost stabilite la 23 iunie 1881, când a fost numit un însărcinat cu afaceri spaniol la Bucureşti. La 23 iunie 1913, România a numit un ministru plenipotenţiar la Madrid. La 4 aprilie 1946, guvernul român a rupt relaţiile diplomatice cu guvernul generalului Franco. La 22 mai 1946, guvernul român a recunoscut guvernul Spaniei în exil, care a acreditat un reprezentant la Bucureşti (1947-1949). La 5 ianuarie 1967, a fost semnat, la Paris, Acordul privind înfiinţarea de reprezentanţe consulare şi comerciale în cele două capitale, conduse de miniştri plenipotenţiari. La 21 ianuarie 1977, s-au restabilit relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă şi s-au acreditat ambasadori rezidenţi în capitalele celor două ţări.

Turism
Spania este una dintre principalele destinaţii turistice din lume, datorită diverselor puncte de atracţie pe care le are. În acest sens, este important să subliniem că Spania este a doua din lume cu cele mai multe oraşe Patrimoniu al Umanităţii, a treia ca număr de spaţii naturale declarate Rezervaţii ale Biosferei sau cea care deţine cele mai multe plaje cu Steag Albastru din toată Emisfera Nordică. Turiştii străini au cheltuit în Spania 77,62 miliarde de euro în 2016, în creştere cu 9% faţă de 2015, numărul vizitatorilor străini ajungând la nivelul record de 75,6 milioane, arată datele publicate de către Institutul Naţional de Statistică (INE).

Cele mai mari sume au fost cheltuite anul trecut de turiştii din Marea Britanie – 16,24 miliarde de euro, în creştere cu 12,8% faţă de 2015, Germania – 11,07 miliarde de euro, în creştere cu 5,3% faţă de 2015 şi Franţa – 6,84 miliarde de euro, în creştere cu 8,2% faţă de 2015. După regiuni, cel mai ridicat nivel al cheltuielilor turiştilor străini s-a înregistrat anul trecut (2016) în Catalonia (17,32 miliarde de euro), insulele Canare (15,13 miliarde de euro) şi insulele Baleare (13 miliarde de euro). Turismul este una dintre principalele surse de venituri pentru economia spaniolă şi reprezintă peste 11% din PIB, conform datelor INE.

Arta culinară a Spaniei
Gastronomia Spaniei, mai ales partea de sud, se încadrează în marea familie a bucătăriei mediteraneene. Astfel, printre cele mai populare ingrediente se numără peştele, fructele de mare, legumele proaspete şi uleiul de măsline, adus aici de către fenicieni. Este adevărat că nordul preferă carnea şi grăsimile animale. Bucătăria spaniolă datorează varietatea sa unor factori mai degrabă istorici. Aşa se face că romanii, care au cucerit coasta estică a Spaniei, au adus bunul obicei al irigaţiilor, iar maurii, în secolul al VIII-lea, măslinele, migdalele, citricele şi multe dintre condimentele care dau astăzi culoare preparatelor specifice locului.

Prezentă timp de 700 de ani pe aceste meleaguri, stăpânirea arabă are un cuvânt greu de spus la definirea bucătăriei spaniolilor. Nu în ultimul rând, ca toată Europa, Spania datorează descoperirii Americii: roşiile, fasolea, cartofii şi ardeii. Legumele (vinetele, dovlecelul, sparanghelul) gătite separat sau în cadrul unor reţete complicate sunt de obicei baza felului principal, nu garnituri. Aşa se explică popularitatea preparatului numit „Menestra de verduras”, originar din Navarra.

Coasta Spaniei şi cele două arhipelaguri, Baleare şi Canare, oferă populaţiei peştele proaspăt şi fructele de mare necesare preparării unor mâncăruri precum „Suquet”, o supă din Catalonia sau „Dorada a la Sal”, peşte copt în scoarţă de sare. Alt preparat interesant vine din Ţara Bascilor şi foloseşte carnea de sepie. Friptă pe grătar, coaptă în cuptor, prăjită sau fiartă, hrana pe care o oferă marea este adesea însoţită de o serie de sosuri, fiecare cu aportul său de culoare şi aromă. Una dintre superstiţiile locale spune că peştele sau fructele de mare dintr-o anumită regiune sunt mai gustoase dacă sunt gătite şi consumate în regiunea respectivă. Acesta este cazul „angulas“, ţiparilor din nordul ţării, al „carabineros”, un fel de creveţi roşii din sud sau al somonilor din regiunea Asturia.

Bucătăria Spaniei își are rădăcinile în tradiţia populară. Necomplicată, bazată pe ingrediente „locale”, ea s-a dezvoltat diferit şi în funcţie de zone: relieful, mai precis barierele naturale impuse de munţi, au îngreunat, până în secolul al XX-lea, transportul şi comunicarea între regiuni. Alţi factori care au dus la formarea mai multor zone „culinare” au fost, de asemenea, diferenţele de climă şi existenţa mai multor etnii cu tradiţii și culturi proprii. Multe dintre preparatele cu care se laudă spaniolii folosesc aceleaşi ingrediente, aceleaşi metode şi chiar acelaşi tip de vase ca acum câteva sute de ani. Altele însă au fost importate de la americani sau de la europenii mai estici şi adaptate. Dacă ar trebui să caracterizăm bucătăria Spaniei în câteva cuvinte, nu am avea cum să omitem: prospeţime, abundenţă sau gust.
A consemnat: Kasandra Kalmann Năsăudean

Foto: Arhiva Occidentul Românesc

Citește și