05 – Vechea slavă, slavona și graiurile slavilor

Dintre toate semințiile migratoare care ne-au călcat pământul, slavii (ultimii veniți și statorniciți) au avut o înrâurire covârșitoare asupra populațiilor romanizate de la nord și de la sud de Dunăre. Prezența lor în spațiul balcanic a condus la schimbări cu precădere în vocabular, ceea ce înseamnă că personalitatea limbii noastre, în comparație cu celelalte limbi neolatine, nu poate fi concepută în afara acestei influențe. Dacă A. de Cihac, cu merituosul său Dicționar etimologic român (1879), se încurca în calcule, stârnind furia eminentului B. Petriceicu Hașdeu privind ponderea elementului latinesc în limbă, influența slavă, deși nebiruind-o pe cea latină, este totuși majoră și de netăgăduit. Când ne aplecăm cronologic asupra acestei pătrunderi, înțelegem că ea nu s-a manifestat deodată și nici într-o zare limitată în timp. Unele cuvinte sunt vechi, intrate în secolele VI-XII, într-o epocă fără frontiere, altele pătrund o dată cu întemeierea statelor românești, cu organizarea cancelariilor și a bisericii ortodoxe. Slavona va juca în această parte a Europei rolul latinei în tot Evul Mediu până la Reformă. Influența nu a fost doar a vechii slave sau a slavonei cărturărești, ci și a limbilor slave vecine: bulgara, sârbocroata, mai apoi ucraineana și rusa. Pentru ca cititorul să se convingă de importanța acestei influențe vom enumera câțiva termeni de care nu ne putem lipsi: babă, brazdă, clește, clopot, colindă, coș, gol, grădină, Isus Hristos, icoană, izvor, lene, liturghie, lopată, milă, nevastă, plăti, plug, popă, prag, rană, scump, sută, trup. Dacă vorbim despre om, el are chip, obraz, gât, stomac și glezne. Putea fi stăpân sau slugă, uneori rob ca zlătarii. În lumea noastră veche, omul muncitor era grădinar, zidar, dar, mai ales, precupeț la târguri. Bărbații se îmbrăcau cu cojoace, nădragi și izmene, și, când afară era lapoviță sau crivăț, purtau cușmă și șubă. În casa omului harnic și grijuliu găseai: belciuge, ciocane, clește, daltă, greblă, lopată, nicovală, perii, sfoară, sită, topor. Casa lui avea pod și pivniță, grajd și ogradă. Cultiva gulii, hamei, hrean, lobodă, morcovi, praz, rapiță, sfeclă și știr. Bea lapte de bivoliță, iar copiii ieșeau pe izlaz cu rațele și gâștele. Când era pescar, aducea acasă păstrăvi sau știuci. Oamenii suferă de ciudă când nu le merg treburile, se veselesc când au noroc, dar îi apucă pizma pe vrăjmași. Pleacă la război cu sulița și sabia, femeile le duc grija și trag nădejde că bărbații lor nu se vor întoarce cu jale, în coșciug. De povestit, aș tot povesti, dar socotesc că cititorului i-ar fi mai de folos un mic dicționar de sinonime slav-latin pentru a putea privi mai ușor cuvintele ce ne-au venit pe căi diferite și pentru a se lăsa cuprins de înțelesurile mai adânci.

Beznă – întuneric

Boală – maladie

Bolovan – pietroi

Blajin – blând

Caznă – efort

Ceas – oră, orologiu

Ceată – oaste

Chip – față

Citi – lectura

Crac – picior

Deal – colină

Dobândi – obține

Dragoste, iubire – amor

Duh – spirit

Glas – voce

Grijă – preocupare

Hrană – aliment

Iad – infern

Iscăli – semna

Izbândă – victorie

Jale – tristețe

Jertfă – sacrificiu

Lacom – gurmand

Lăcomie – aviditate

Leac – medicament

Letopiseț – cronică

Maică – mamă

Mândru – orgolios

Nădejde – speranță

Nădragi – pantaloni

Necaz – tristețe

Nevastă – soție

Nevoie – necesitate

Noroc – soartă

Pagubă – daună

Pită – pâine

Poftă – apetit, dorință

Poveste – narațiune

Praf – pulbere

Prieten – amic

Primejdie – pericol

Rai – paradis

Răzmeriță – revoltă

Rob – sclav

Sabie – spadă

Slobod – liber

Slugă – servitor

Steag – drapel

Stih – vers

Taină – secret

Temei – bază

Tipic –model

Trup –corp

Văzduh – cer

Vârstă – etate

Veac – secol

Vină – culpă

Vraci – medic

Vrajă – magie

Vreme – timp

Zare – orizont

Zăduf – căldură

Nu cunosc nicio altă limbă în care să ni se ofere tripletul dragoste – iubire – amor, toate trei cuvintele având aproape același înțeles, dar infinit deosebite în nuanțe, după felul și meșteșugul cu care știm să le folosim. Această subtilitate semantică ne arată, fie și fugar, că limba noastră se împlinește deopotrivă prin elementul latin și slav, într-un grai de o poetică a echivalențelor interne fără asemănare.

Dan Caragea – Critic literar