„Spania dă întregii Europe motive serioase de nelinişte”

Reformele şi reducerile bugetare masive adoptate de guvern sub presiunea autorităţilor de la Bruxelles, cât şi atacurile la care este supusă economia în ultima vreme pun la grea încercare răbdarea spaniolilor şi dau naştere la temeri privind o recesiune durabilă, menționează El Pais.
La o sută de zile de la începerea guvernării cu majoritate absolută, Mariano Rajoy poate să prezinte cel puţin trei mari reforme economice: cea a muncii, cea financiară şi cea a stabilităţii bugetare. Dincolo de opiniile care există faţă de fiecare dintre ele (toate merg în aceeaşi direcţie: să satisfacă obligaţiile impuse de Bruxelles şi să liniştească pieţele), nu se poate acuza Guvernul PP că nu acţionează.
Totuşi, rezultatul nu a fost până acum cel aşteptat: UE este neîncrezătoare iar Spania a depăşit Italia, în privinţa problemelor legate de prima de risc şi a intrat în zona roşie a preocupărilor investitorilor din zona euro.
În plus, în ultimele zile, economia spaniolă a fost obiectul celor mai dure atacuri din partea principalelor biblii ale presei economice mondiale, ale diferitelor rapoarte ale băncilor de investiţii, şi, cel mai paradoxal, ale însuşi premierului italian, Mario Monti (“Spania dă întregii Europe motive serioase de nelinişte”).
Probabil pentru a evita ca ochii pieţelor să se fixeze pe dificultăţile italiene şi pe fragilitatea politică a reformelor sale, Monti a arătat cu degetul Spania. Acest tip de politici de a-i face rău vecinului, de a se salva cine poate, au existat din abundenţă în timpul Marii Crize Economice.
Criticile care coincid asupra politicii economice spaniole sunt de trei feluri: teama că ţintele de deficit nu se vor îndeplini anul acesta (având în vedere că întârzierea în aprobarea Bugetelor va face ca eforturile pentru reducerea cheltuielilor şi creşterea impozitelor să trebuiască să se concentreze în doar opt luni); că reforma financiară este mult mai puţin “agresivă” [declaraţii ale ministrului de Finanţe, Luis de Guindos] decât cea a muncii şi se desfăşoară lent, având în vedere că lipsa de încredere creşte şi se reduce creditarea; şi că în acţiunea Guvernului nu există nici urmă de reactivare a creşterii.
În acest context se vor prezenta vinerea viitoare Bugetele pentru 2012. Nimeni nu se îndoieşte că în ele se va trasa calea unui fel de economii de război, dacă permiteţi metafora.
Guvernul se va înfrunta cu două forţe legitime contradictorii: solicitările cetăţenilor (să combată mai întâi şomajul aflat la cote maxime, o rată mai ridicată ca în nicio altă ţară din OCDE, şi să menţină sistemele de protecţie) şi cerinţele externe (prioritatea este să corecteze în jos deficitul public). Această contradicţie, tot mai prezentă, este cea care face ca Ivan Krastev,  fondator al Consiliul European de Relaţii Externe, să definească o dilemă în creştere: “Suntem martori ai unui colaps al încrederii în elitele politice şi în oamenii de afaceri (…) Alegerile îşi pierd semnificaţia de a opta între alternative şi se transformă în procese ale elitelor. Astfel, democraţia nu mai este o problemă de încredere ci mai degrabă de gestionare a neîncrederii”.
A consemnat Mircea FluierașReformele şi reducerile bugetare masive adoptate de guvern sub presiunea autorităţilor de la Bruxelles, cât şi atacurile la care este supusă economia în ultima vreme pun la grea încercare răbdarea spaniolilor şi dau naştere la temeri privind o recesiune durabilă, menționează El Pais.
La o sută de zile de la începerea guvernării cu majoritate absolută, Mariano Rajoy poate să prezinte cel puţin trei mari reforme economice: cea a muncii, cea financiară şi cea a stabilităţii bugetare. Dincolo de opiniile care există faţă de fiecare dintre ele (toate merg în aceeaşi direcţie: să satisfacă obligaţiile impuse de Bruxelles şi să liniştească pieţele), nu se poate acuza Guvernul PP că nu acţionează.
Totuşi, rezultatul nu a fost până acum cel aşteptat: UE este neîncrezătoare iar Spania a depăşit Italia, în privinţa problemelor legate de prima de risc şi a intrat în zona roşie a preocupărilor investitorilor din zona euro.
În plus, în ultimele zile, economia spaniolă a fost obiectul celor mai dure atacuri din partea principalelor biblii ale presei economice mondiale, ale diferitelor rapoarte ale băncilor de investiţii, şi, cel mai paradoxal, ale însuşi premierului italian, Mario Monti (“Spania dă întregii Europe motive serioase de nelinişte”).
Probabil pentru a evita ca ochii pieţelor să se fixeze pe dificultăţile italiene şi pe fragilitatea politică a reformelor sale, Monti a arătat cu degetul Spania. Acest tip de politici de a-i face rău vecinului, de a se salva cine poate, au existat din abundenţă în timpul Marii Crize Economice.
Criticile care coincid asupra politicii economice spaniole sunt de trei feluri: teama că ţintele de deficit nu se vor îndeplini anul acesta (având în vedere că întârzierea în aprobarea Bugetelor va face ca eforturile pentru reducerea cheltuielilor şi creşterea impozitelor să trebuiască să se concentreze în doar opt luni); că reforma financiară este mult mai puţin “agresivă” [declaraţii ale ministrului de Finanţe, Luis de Guindos] decât cea a muncii şi se desfăşoară lent, având în vedere că lipsa de încredere creşte şi se reduce creditarea; şi că în acţiunea Guvernului nu există nici urmă de reactivare a creşterii.
În acest context se vor prezenta vinerea viitoare Bugetele pentru 2012. Nimeni nu se îndoieşte că în ele se va trasa calea unui fel de economii de război, dacă permiteţi metafora.
Guvernul se va înfrunta cu două forţe legitime contradictorii: solicitările cetăţenilor (să combată mai întâi şomajul aflat la cote maxime, o rată mai ridicată ca în nicio altă ţară din OCDE, şi să menţină sistemele de protecţie) şi cerinţele externe (prioritatea este să corecteze în jos deficitul public). Această contradicţie, tot mai prezentă, este cea care face ca Ivan Krastev,  fondator al Consiliul European de Relaţii Externe, să definească o dilemă în creştere: “Suntem martori ai unui colaps al încrederii în elitele politice şi în oamenii de afaceri (…) Alegerile îşi pierd semnificaţia de a opta între alternative şi se transformă în procese ale elitelor. Astfel, democraţia nu mai este o problemă de încredere ci mai degrabă de gestionare a neîncrederii”.
A consemnat Mircea Fluieraș

Citește și