„ARC 2012” – Programul de tabere pentru elevi şi tineri români din afara graniţelor

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, organizează în această vară, la Sulina, judeţul Tulcea, programul de tabere pentru elevi şi tineri români din afara graniţelor, „ARC 2012”. Programul se desfăşoară în perioada 18 iunie – 3 septembrie  2012, în serii consecutive, de câte şapte zile, în Centrul de Agrement pentru Tineret de la Sulina şi reuneşte peste 2000 de elevi, studenţi, tineri şi profesori însoţitori din ţările aflate în jurul graniţelor ţării şi Balcani, precum şi din Italia, Canada, Croaţia, Spania etc. Seria 27 august – 3 septembrie a.c. se adresează studenţilor basarabeni cu rezultate academice deosebite care studiază în centrele universitare din România şi Republica Moldova. În cadrul acestei serii, în perioada 29 – 31 august a.c., va fi organizată o şcoală de vară la care sunt invitaţi să participe miniştri, parlamentari, profesori universitari, cercetători, istorici şi jurnalişti. Dezbaterile vor fi structurate sub forma unor ateliere de discuţii, axate pe problematici legate de identitate şi istorie naţională, educaţie, comunicare şi mass media. Sub acelaşi generic, vineri, 31 august, va fi marcată Ziua Limbii Române, prin organizarea unor acţiuni cultural-artistice şi concursuri. Vă rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră la adresa de e-mail: andra.iancu@dprp.gov.ro, tel: 0751 307 377

Citește și