“Icoana în viaţa mea” – activităţi în Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare, în parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada

Puţini ştiu faptul că „icoană” înseamnă „chip”, “imagine” şi Fiul lui Dumnezeu a luat chip omenesc asemenea nouă şi, după cum este firesc a avea mereu în faţa ochilor imaginea celor dragi, Chipul Mântuitorului, al Maicii Sale, al Sfinţilor au umplut tot mai mult pereţii locaşurilor de închinăciune. Însă, chiar din primele secole creştine s-au ivit învăţături greşite ce opreau cultul icoanelor, sub pretextul că cinstirea acestora ar însemna idolatrie. Aceste învăţături greşite, erezii, pregătesc apariţia, în secolul al VIII-lea, a ereziei consemnată în istorie ca iconoclasm, ce-şi propunea distrugerea icoanelor. Această puternică mişcare a durat aproape un secol, a fost iniţiată de împăraţi şi pusă în practică cu sprijinul lor militar şi politic, manifestat sub formă de violenţă de mare cruzime. Atitudinea lor era îndreptată nu numai împotriva cinstirii icoanelor, ci şi a moaştelor, a sfinţilor, şi chiar a Maicii Domnului. Au fost vremuri de grea persecuţie: clericii care posedau icoane erau depuşi din treaptă, călugării şi laicii erau anatemizaţi ca adversari ai lui Dumnezeu, pictorii de icoane erau îngropaţi de vii. Călugării erau alungaţi din mănăstiri şi obligati să se căsătorească. Mănăstirile au fost transformate în cazărmi sau hanuri. Proprietăţile le-au fost vândute, iar moaştele şi manuscrisele au fost arse. Această dureroasă situaţie a durat până în anul 843, când împărăteasa Teodora a Bizantului a convocat un Sinod care a restabilit cultul icoanelor, anatemizând pe iconoclasti. Sinodul a mai hotărât ca prima duminică din Postul Paştelui să poarte denumirea de „Duminica Ortodoxiei”, reamintind astfel mereu triumful dreptei credinţe asupra tuturor învăţăturilor greşite.  Legat de acest moment, elevii şcolii parohiale, sub îndrumarea doamnei preotese, Gina Cimpoca, pentru a marca evenimentul, au zugrăvit fiecare, după pricepere şi îndemânare, câte o icoană reprezentând pe Mântuitorul, pe Maica Domnului ori un sfânt drag lor, în cadrul programului intitulat “Icoana în viaţa mea”.  Lucrările au fost aşezate în biserică, pentru a fi vizualizate de credincioşi. Totodată, elevii mai mari au avut ca temă de meditaţie o scrisoare adresată Mântuitorului. Cea mai frumoasă scrisoare a fost a tânărului ANDREI DINUŢ, iar cea mai reuşită icoană a tinerei CRISTINA-IOANA CUCU. Toţi copiii au primit, duminică, 13 martie a.c., în cadrul Sfintei Liturghii, diploma “Vestitorii Ortodoxiei”, ca răsplată pentru efortul depus. Icoana, chip al desavârşirii, vorbeşte despre Dumnezeu şi despre cum oamenii ajung sfinţi. Prin întruparea lui Hristos a devenit posibilă reprezentarea Sa şi implicit realizarea de imagini religioase destinate cultului creştin. Fie că era ţinută în casă, de regulă pe peretele de răsărit, sau la biserică, icoana era şi este obiect de închinare. Icoana urmează firul vieţii omului. Omul se naşte cu ea în casă, o primeşte dar de nuntă, se închină ei cu evlavie, iar la groapă este dus tot alături de ea. Şi la procesiunile de Înviere sau la alte sărbători icoana este nelipsită. Creştinul iubeşte icoana şi vrea să-i aibă pe sfinţi cât mai aproape de sufletul său.

Pr. George Cimpoca

Citește și