„¡Felices vacaciones!”

Suntem în plin sezon de concedii. Banala activitate de relaxare se transformă aproape într-o obligaţie. E timpul când ne premiem pentru un an de eforturi şi de renunţări. Trăind în plină eră a mobilităţii, se cade să întreprindem ceva cutezător: putem merge mai departe, mai sus, sau mai adânc. E bine să profităm de preţioasa oportunitate, care vine rar, doar o dată pe an. Există, fireşte şi concedii peste rând. Dar, între noi fie vorba, cine ia cu adevărat în serios un minirepaus de Crăciun sau de Paşte, un weekend prelungit sau o punte de 1 Mai? Amintire dulce din memoria copilăriei, de pe când „venea vacanţa / cu trenul din Franţa”, vara ne dă impresia de libertate fără margini. După un an de muncă intens şi obositor, în care am dat totul, e logic ca nici vacanţa să nu se lase mai prejos. Chiar dacă trăim vremuri de criză, sau poate tocmai de aceea. Doar n-o să renunţăm la concediu; suntem oameni! Aşa că, vrem sau nu vrem, ne dedăm ocupaţiei planificatului, să iasă totul bine. Rezervări, provizii, trasee, hărţi, cordonate controlabile din satelit, saci de dormit, vaccinuri.

În mileniul locomoţiei accelerate e bine să fim rapizi şi eficienţi încă dinainte de a face primul pas. Nimic nu e mai neplăcut decât surpriza unei omisiuni grave, un hotel complet ocupat, un paşaport uitat acasă, un zbor plătit mai scump decât turistul de pe scaunul de alături. Cam la momentul acesta începe să ne împungă imperceptibil, ca un spin rătăcit sub o unghie, teama de eşec, bănuiala nefondată că am putea rata unica şansă de a ne mai simţi liberi. Senzaţia aceasta de incertitudine surdă ne este familiară din câmpul muncii. Dar, acolo ca şi aici, ne place să credem că avem totul sub control. Etapa planificării e laborioasă, chiar dacă include bucuria anticipaţiei. O dată ce am depăşit-o, ne dedicăm cu trup şi suflet bagajelor. Alegerea “ingredientelor” e facilă doar la prima vedere. În mod paradoxal, sejurul perfect, vidul de decizii importante, întotdeauna vine precedat de ore întregi de blestemate decizii, variaţiuni pe tema „ce luăm cu noi”. Minora alegere a garderobei adecvate implică un calcul minuţios. Îmbrăcămintea se poate clasa pe colecţii, eventual după culori. În niciun caz nu putem lăsa acasă pantalonii cumpăraţi special în acest scop, pe care probabil o să-i îmbrăcăm o singură dată, pentru că ne vom simţi neobişnuit de “nenaturali” în ei. Mai mult ca sigur vom petrece tot concediul în bermudele de acum doi ani, în care ne simţim comozi şi… „vintage” (adică demodaţi, dar reveniţi la modă). Alegem bagajele în funcţie de mijlocul de transport şi de perioada în care lipsim: una e să pui un pullover şi o pereche de şosete pentru weekend, alta e să decizi care din sandale e la rând anul acesta, când ştii că vei lipsi toată vara. Cine se încumetă să plece în lume cu rulota, încearcă tentaţia de a lua la drum până şi tigaia preferată. Nici nu vreau să mă gândesc ce-aş pune în valiză pentru un concediu sabbatical pe un an întreg, dacă mi-aş pune-n cap să bat planeta în lung şi-n lat (cu piciorul). Să nu mai vorbim de împachetatul pentru o emigrare definitivă peste ocean! Orice am face, e clar din start că aproape jumătate din ce luăm se va dovedi inutil şi va rămâne nefolosit. Dar cum aflăm care e jumătatatea de prisos? Cel târziu la întoarcere vom fi complet edificaţi. Păcatul mare e că distanţa până la concediul următor e atât de lungă încât vom uita ce-am învăţat şi vom repeta aceleaşi greşeli. Nu sunt de ignorat nici chichiţele sentimentale. Ele explică decizii stranii, precum încăpăţânarea de a lua cu mine cinci piepteni la plecarea din ţară, deşi, în fapt, mi-ar fi ajuns unul singur sau aş fi putut cumpăra unul nou la destinaţie. Că doar nu ardea ţara, nici chiar pentru o babă surdă! Nu-i de mirare că de la un moment dat refuzăm să mai reflectăm. Optăm doar pentru strictul necesar. Ca-n poezia soresciană, “ce-ai lua cu tine dacă ar fi să faci zilnic naveta între Pământ şi Lună?” Răspunsul „o carte, o sticlă de vin şi o femeie” sună a alegere optimă, după părerea mea. Dar sunt şi alte păreri: un pelegrin spre Santiago de Compostela se jura deunăzi că bagajul său cel mai util e portofelul doldora de carduri de credit. Nu pot să-l contrazic. Să zicem că am depăşit cu bine etapa bagajelor şi, deja uşor obosiţi, închidem uşa, învârtind cheia încetişor. Puţini sunt cei care nu simt o strângere de inimă la întrebarea dacă au luat cu adevărat tot ce le trebuie, dacă au stins lumina şi au închis gazul, dacă nu cumva pisica va deveni depresivă. De fapt, nu nimicurile astea ne strică cheful, ci senzaţia de vid lăsat în urmă. Părăsim “cuibuşorul cald”, fie chiar şi numai pentru o scurtă periodă de timp. “Partir c`est mourir un peu” spune francezul şi va şti el ce spune, că nu degeaba îi atribuiam noi pe vremuri răspunderea pentru trenul vacanţei. Un tren care nu trebuie ratat. Gata, am plecat! Ce mai tura-vura, acum că zarurile sunt aruncate, n-avem altă soluţie decât să căscăm bine ochii şi să stocăm cât mai mult din obiectivele interesante, pe care ni le-am ales. Şi să ne ferim de şmecheri, care stau la pândă prin colţuri, în căutare de victime inocente, pe care să-i uşureze de bani. Asta se întâmplă doar turiştilor naivi, nu nouă. Cu siguranţă vom avea noroc de vreme bună, cu excepţia celor câteva zile în care va ploua puţin. O să vizităm locuri frumoase, dacă facem abstracţie de câteva adrese, la care fără tăgadă ne-am înşelat. Dezamăgirile intră la riscuri calculate. Ele doar confirmă regula pomului lăudat şi faptul că efectiv e valabilă peste tot. Important e că revenim teferi şi încărcaţi cu amintiri pe care le vom plasa prin casă sau le vom stoca pe diverse suporturi multimediale. Ne vom fi îngrăşat imperceptibil, graţie interesului culinar firesc, acordat bucătăriei altor popoare, în speţă tot o formă a foamei de cunoaştere. Doar nu se cade să faci cură de slăbire în concediu, asta cine a mai auzit?! E în regulă să ne simţim mai obosiţi la întoarcere decât la plecare. În definitiv, avem timp berechet să dormim acasă. N-ar fi păcat să ratăm toate atracţiile turistice doar pe motiv că am dormit? Ce-am mai povesti acasă vecinului care a binevoit să hrănească pisica? Vom spune că am dormit cum n-am dormit de mult şi am visat frumos pe Insulele Maldive sau în Galapagos? Asta nu se face! Mai bine relatăm cu lux de amănunte ce frumos a fost şi menţionăm în treacăt, cu vădită toleranţă condescendentă, că pereţii hotelului erau de proastă calitate, de se auzeau zgomote jenante din camera vecină, că apa de la robinet era plină de bilibistroci şi cocomârle şi că ţânţarii sunt un adevărat blestem în ţările astea, hm… calde. Dar ce ne pasă nouă?! Am făcut noi faţă şi la belele mai mari, nu ca astea! Greutăţile le măturăm cu mâna stângă. Ba le şi dăm localnicilor un set de sfaturi preţioase, care vor contribui masiv la optimizarea condiţiilor lor de viaţă. Una peste alta, o dată întorşi acasă, vom fi multumiţi cu ce am realizat şi vom declara “proiectul concediu” bifat cu brio. Nu înainte de a investi ultimul strop de energie într-un efort final: dereticatul casei, revizuirea corespondenţei acumulate în decursul absenţei prelungite, desfăcutul bagajelor, spălatul şi călcatul rufelor, aprovizionarea cu strictul necesar pentru dotarea frigiderului, bucătăriei, cămării şi pivniţei. Apoi putem pleca liniştiţi la muncă, cu gândul la amintirile clasate cronologic în fişiere cu titluri nostalgice. Dintre impresiile cele mai vii, se vor distinge, peste ani, doar două-trei care ne-au marcat mai tare. Nu pentru că ne-ar fi emoţionat foarte tare, ci mai degrabă pentru că dau bine prin discuţii, punctând ideile noastre preferate. Poate rămânem cu amabilitatea ieşită din comun a mecanicului uşor peltic, care ne-a reparat geamul de la maşină; sau poate nu vom putea uita niciodată fabuloasele cizme albe, lungi până la şolduri, cu talpa de o jumătate de metru, pe care le purta femeia aceea incredibil de frumoasă la barul de noapte de lângă plajă, femeie care, de fapt, s-a dovedit ulterior a fi un bărbat deghizat. Oricum ar fi, contează c-am gustat vacanţa cu vârf şi-ndesat. Ca să putem începe să ne gândim asiduu unde mergem la anul.

Gabriela Căluţiu Sonnenberg

Benissa, Costa Blanca

Citește și